Skip to content

January 10, 2012

6

Aș vrea să…

Într-o mare dificultate m-a pus Dana, așa mare încât n-am avut somn pentru că nu știam cum să abordez subiectul, mi-e tare greu să mă gândesc în perspectivă la clasa a 9-a, dar mi-am zis că de îndată ce încep să scriu, poate vor ieși cuvintele singure, până acum, nu prea s-a întâmplat așa.

Încep și eu tot cu o mică introducere. Am intrat în anul 2008 la Colegiul Național Carol I, cel mai bun din Craiova în momentul acela și în primele 5 ale țării, lucru ce mă făcea pe atunci să cred că și fără să muncesc prea mult, pot avea lejer lumea la picioare. Între timp, mi-am dat seama că fără muncă, nu poți face absolut nimic, din păcate, asta printr-a XI-a, clasă care a fost cam punctul maturizării mele, dar acum vorbim de clasa a IX-a.

Ce mi-aș dori să schimb dacă aș fi iar a IX-a ? Păi..

  1. Aș vrea să mă fi axat ceva mai mult pe matematică și informatică. Ambele materii mi-au plăcut enorm în generală și, în special datorită unor profesori cu care nu m-am înghițit deloc, între timp mi-am pierdut pasiunea pentru cele două. Aș fi vrut să trec peste, mai ales datorită faptului că văd acum cât de mult trebuie să trag pentru a recupera cei 3 ani în care am refuzat să învăț, ascunzându-mă în spatele unor scuze banale.
  2. Aș vrea să fi fost ceva mai cuminte și ceva mai prietenos. În clasa a IX-a, numai de școală nu mi-am văzut, preferând să ies cu prietenii în timpul orelor, asta datorită faptului că eram convins că am niște colegi ciudați și antisociali. Nu mă puteam înșela mai mult, am avut baftă de colegi fenomenali, fete frumoase și de treabă și băieți tare nebuni și mari microbiști.
  3. Aș vrea să-l fi respectat ceva mai mult pe domnul diriginte. Nu că am dat vreodată dovadă de lipsă de respect, însă aș vrea să îi fi arătat mai mult respect, trecuse prin multe și… noi, ca niște copii ce eram, făceam miștouri și glume. Ăsta va rămâne un regret veșnic, Dumnezeu să-l odihnească.
  4. Aș vrea să fi citit ceva mai mult. Acum, când chiar nu am timp să citesc la relaxare o carte, tare mult aș vrea să pun mână pe anumite coperți și să le aprofundez din copertă în copertă, însă va trebui să aștept până termin cu toată nebunia asta de BAC. Better safe than sorry…
  5. Aș vrea să fi intrat încă de pe atunci în online. Sunt foarte mândru de câte am făcut pentru blog și câte s-au întâmplat datorită blogului în cele 10 luni de când am publicat primul meu articol, nu mă apuc acum să le înșir, mare parte le puteți vedea pe pagina Despre, dar s-au petrecut anumite lucururi ce nici nu le-aș fi visat acum un an și în momentul ăsta îmi par aproape banale, atât de ciudată e viața…

Aș vrea să fi făcut multe, dar nu pot să zic că trăiesc în regretul acelor zile, majoritatea lucrurilor de pe listă le-am făcut, sunt în curs de realizare sau am să le fac cu siguranță în viitorul nu foarte îndepărtat, chiar dacă ceva mai târziu decât ar fi trebuit. Matematica și informatica de liceu o să le aprofundez anul acesta, de colegi m-am tot bucurat în ultimul timp (revelion de 4 zile cu ăi nebuni la munte, nu e lucru puțin) și la fel am să fac și în continuare, de citit cu siguranță o să am timp și online-ul am destul timp să-l cuceresc, singurul regret va rămâne domnul diriginte, Adrian Cernăuțeanu…

Au curs cuvintele mult mai ușor decât m-am așteptat. Dana, mersi pentru leapșă, m-ai făcut un nostalgic la 18 ani (wow, cât de urât sună). Leapșa merge mai departe, desigur dacă cei ofertați o și acceptă, către Bogdan (că tot scrie cam rar în ultimul timp), către Lucian (că tot sper să devină blogger activ, nu că mă deranjează pozele sale artistice, nici pe departe așa ceva), către Teodora ( pentru că sunt tare curios cum va aborda problema haterița -cu accent pe primul a- mea favorită) și către Neydamn (ca să își reintre în mâna, nu de alta) . Să vă văd, dragii mei.

Foto via. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, poţi să te abonezi la feed ! sau să mă urmăreşti pe twitter.
6 Comments Post a comment
  1. Jan 10 2012

    Acum ce să fac, i-oi da curs dar nu astăzi că am 2 articole planificate, în cursul zilei de mâine.

    On-topic: Felicitări și mult succes în continuare. Să te ții de treabă !

    Reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce as schimba daca as fi in clasa IX ? - Neydamn
  2. Din nou în clasa x IX-a | Bogdan Anghelina

Share your thoughts, post a comment.

(required)
(required)

Note: HTML is allowed. Your email address will never be published.

Subscribe to comments